Curmalul

(Phoenix dactylifera)


 

Tocmai cu ramuri de finic (curmal) a fost întâmpinat Domnul nostru Iisus Hristos la intrarea în Ierusalim, iar Fecioara Maria când a plecat să-L nască pe pruncul Iisus,  în drumul ei spre Betleem, se presupune că s-a hrănit doar cu finice ( curmale) și apă.  Și în zi de azi, în Orientul Mijlociu, curmalele sunt considerate cel mai bun aliment pentru femeile însărcinate şi pentru cele care alăptează, deoarece întăresc musculatura uterului, micșorează durata travaliuluialungă depresia postnatală şi dau laptelui matern tot ce este necesar creşterii şi dezvoltării armonioase a noului născut

 

Curmalul sau finicul este un arbore exotic din familia palmierilor, veșnic verde, care dacă este bine îngrijit trăiește în jur de 200 de ani și poate produce peste 100 kg de curmale (finice) pe an. Curmalul era deja cultivat în Orient acum aproximativ 6000 de ani, iar acum, cel mai mare producător de curmale (finice) din lume este Egiptul.

 

 BENEFICII

 

Omul poate supraviețui doar cu apă și curmale luni de zile (beduinii chiar o fac), fără a se îmbolnăvi, atât de sănătoase și complexe sunt aceste fructe, care impresionează prin gustul lor dulce-caramel.  În fiecare curmală zace un adevărat tezaur de nutrienți, care reface organismul rapid după efort, combate stresul, oxigenează sângele, contribuie la regenerarea celulară și întărește sistemul imunitar. De aceea, curmalele sunt un aliment ideal și pentru sportivii de anduranță, deoarece furnizează foarte repede energie și compensează rapid pierderea de minerale. Curmalele sunt în continuare mâncarea clasică a nomazilor din deșert, pentru că le reface rapid energia când sunt epuizați, se digeră ușor și le asigură antioxidanții, vitaminele și mineralele necesare. Curmalele sunt unul dintre cei mai puternici energizanți naturali.

 

Curmalele au un conținut ridicat de antioxidanți - flavonoizi, carotenoizi și acid fenolic, care pe lângă efectul antiinflamator, protejează organismul de boli grave, protejează inima, reduc riscul bolilor cardiovasculare, reduc riscul afecțiunilor oculare și sunt anticancerigene. Curmalele au un conținut ridicat de vitamine, dintre care într-o concentrație semnificativă sunt vitaminele A, B1, B2, B3, B4, B6, K. Dintre mineralele pe care le conțin, curmalele au un conținut foarte mare de potasiu și magneziu, apoi de seleniu,  calciu, fier, fosfor, zinc, cupru, mangan.  De aceea, curmalele sunt recomandate cu succes în toate cazurile de oboseală ( chiar și cronică), epuizare sau de slăbiciune - indiferent de vârstă, în perioadele de efort fizic şi intelectual, înainte de antrenamentele fizice pentru un plus de energie, pe timpul toamnei și a iernii pentru întărirea sistemului imunitar,  în perioadele de convalescenţă pentru refacerea rapidă a organismului, în cazuri de anemie și pentru copiii în creştere pentru o dezvoltare armonioasă.  Curmalele susțin sistemul osos și contribuie la întărirea oaselor, de aceea sunt benefice și odată cu înaintarea în vârstă, când oasele pot să slăbească.

 

Curmalele sunt și o sursă excelentă de fibre solubile și insolubile, promovând o digestie sănătoasă și un tranzit intestinal ușor. Consumul regulat de curmale mențin sănătatea florei intestinale, neutralizează sucul gastric, reducând hiperaciditatea și tratând diverse tulburări intestinale, inclusiv diareea.  Dar dacă sunt lăsate la hidratat în apă circa 8 ore, curmalele combat cu eficiență constipația, având mari proprietăți laxative.

 

Curmalele calmează tusea seacă, fiind eficiente și în tratamentul bronșitelor, deoarece au un efect calmant al mucoaselor tractului respirator. Curmalele reduc foamea și conferă o senzaţie de saţietate, protejează ochii împotriva degenerării maculare și fiind sărace în proteine, se recomandă în dietele care limitează aportul de proteine - afecțiunile renale de exemplu.

 

Curmalele mențin sănătatea sistemului nervos, calmează și reduc stările depresive, susțin sănătatea inimii, a mușchilor, întârzie îmbătrânirea organismului, scad tensiunea arterială și colesterolul, reduc riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.  Există o legătură directă între magneziu, potasiu și riscul de accident vascular cerebral. Astfel, o creștere a aportului de magneziu și potasiu, pot reduce până la 35% riscului de accident vascular cerebral, curmalele fiind astfel un bun aliat împotriva producerii lui.

 

Curmalele susțin și funcțiile ficatului, eliminând toxinele din organism, fiind un remediu imediat în cazul consumului de alcool în exces - alungă starea de rău și mahmureala de a doua zi.

 

Fructoza din curmale este o alternativă ideală pentru zahărul alb. 

ATENȚIE!! Niciodată să NU cumpărați curmale CONFIATE!! Pentru că au zahăr adăugat. Citiți ambalajul și asigurați-vă că scrie despre curmale că sunt DESHIDRATATE și nu confiate.

 

ÎN BUCĂTĂRIE

 

Curmalele se pot mânca ca atare sau se pot folosi în diverse moduri, alături de alte alimente. Ele pot îndulci terciul cu ovăz, se pot pune în smootie-uri, se pot adăuga în diferite salate.  După ce se hidratează peste noapte, se pot pune la blender și se obține o pastă care se foloseşte  la îndulcit, în loc de zahăr ( în raport 1:1 ) sau se poate folosi la prăjituri în loc de dulceață.

 

Curmalele se potrivesc de minune și în combinații picante, precum și alături de carne de vită sau de miel. Însă, pentru o delicatese care se poate face de Crăciun,  curmalele apar alături de șuncă de porc crudă, uscată și sărată . Pentru această rețetă este nevoie de un număr egal de curmale, de nuci și de felii de Prosciutto Crudo. Se prepară în felul următor:

-  se rupe fiecare miez de nucă în două sau în patru și apoi se pun în tigaie și se prăjesc ușor, fără ulei; când se răcesc, se presară deasupra lor scorțișoară și puțin cardamon. Se umple apoi o curmală cu miezul unei nuci și pe urmă se așează peste o felie de Prosciutto Crudo și se rulează frumos.  Se repetă procedura cu toate ingredientele. Rulourile se așează pe o tavă pe care s-a pus hârtie de copt.  Se dau la cuptor aproximativ 15-20 de minute ( sau până se rumenesc frumos) la temperatura de 180 grade. După ce se scot, se așează puțin pe hărtie absorbantă, apoi se aranjează pe un platou și se presară piper negru proaspăt măcinat înainte de servire.

 

Curmalele au un gust extraordinar servite și cu brânzeturi diferite alături de nuci. Combinația dintre dulce și sărat este întotdeauna o alegere imbatabilă. 

  

 CONTRAINDICAȚII

 

 Intoleranță la curmale.

 

Curmalele deși conțin o cantitate ridicată de zaharuri, au un indice glicemic redus. De aceea pot fi consumate cu precauție, în cantități mici și de diabetici, deoarece nu au un impact major asupra glicemiei.

 

 

Autor: Plante de leac

© 2018 - 2024. Toate drepturile rezervate.

 

 

 

Natura vindecă trupul și iubirea vindecă sufletul!

Să fiți sănătoși! 

Cu drag,

Distribuie mai departe


Pentru a putea lăsa un comentariu mai jos, trebuie să scrieți numele și mesajul dumneavoastră, să bifați căsuța cu "Datenschutzerklärung" (prin care confirmați că sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate) și apoi  să  bifați  ultima căsuță,  prin care confirmați că nu sunteți robot.  Mai trebuie să dați click pe butonul "Senden", iar mesajul dumneavoastră va fi trimis cu succes și publicat după moderare. Vă mulțumesc! 

Kommentare: 0