(Lavandula)
Seducătoarea LAVANDĂ este o plantă care fascinează atât prin culoarea frumoasă albastru-violet, cât și prin parfumul picant, mediteranean, care schimbă aproape instantaneu starea de spirit a celui care o privește și ii simte mirosul. Nimeni nu poate scăpa de magia unui câmp înflorit de lavandă.
Primul om care a studiat lavanda a fost un roman, pe nume Plinius. El a studiat efectele lavandei în primul secol d.Hr. și a descris-o ca fiind un remediu pentru ameliorarea durerii, a nervilor, a tulburărilor de stomac, a icterului, a crampelor menstruale și a mușcăturilor de insecte.
După marile bătălii din Roma Antică, florile albastru-violet de lavandă au ajutat soldații în vindecarea rănilor și inflamațiilor, dar au fost folosite și înainte de luptă, pentru calmarea nervilor, fricilor și emoțiilor, pentru dobândirea curajului și a încrederii în sine. Același lucru s-a întâmplat și în primul război mondial, când soluțiile dezinfectante erau puține și se folosea cu succes în tratarea rănilor, uleiul de lavandă.
În Tibet, lavanda era folosită pentru tratarea afecțiunilor psihice și a insomniilor.
În Evul Mediu, colectorii de lavandă nu au suferit de tuberculoză, datorită conținutului bogat de substanțe active dezinfectante din plantă, care au fost inhalate când florile erau culese. Tot în Evul Mediu, lavanda cu mirosul ei purificator, a ținut ciuma departe. Cei care au curățat podeaua cu lavandă și au presărat-o apoi pe jos, au ținut șobolanii și puricii la distanță datorită mirosului camforat, astfel încât ciuma nu mai era răspândită.
În Egiptul antic, unde cunoașterea plantelor medicinale și a uleiurilor esențiale a fost foarte evoluată, morții erau mumificați cu pânză înmuiată în ulei de lavandă, pentru parfumului ei puternic și a rolului dezinfectant.
BENEFICII
Lavanda are PROPRIETĂȚI TERAPEUTICE extrem de valoroase. Este un puternic antidepresiv, anxiolitic, relaxant, analgezic, antiseptic, cicatrizant, coleretic-colagog, diuretic și expectorant.
Administrată INTERN, lavanda reduce tensiunile psihice, reduce starea de agitaţie nervoasă şi de anxietate, tratează atacul de panică, alungă depresia, combate insomnia, armonizează starea emoțională, contribuie la funcționarea normală a întregului sistemului nervos și cardio-vascular - înlătură palpitațiile pe fond nervos și normalizează tensiunea arterială. Este un ajutor imediat în depășirea cu calm a unor situații neprevazute și stresante. Are proprietăți antiinflamatoare și antialergice.
Lavanda este tămăduitoare și pentru sistemul digestiv. Ea stimulează secrețiile biliare și ajută la eliminarea acestora, fiind un bun agent detoxifiant, care împiedică formarea calculilor biliari. Reduce tulburările digestive pe bază nervoasă, ameliorează durerile de stomac, are acțiune calmantă asupra mucoasei gastrice, favorizează digestia, tratează balonarea și migrenele care însoțesc dischineziile biliare. Asigură funcţionarea normală a ficatului şi a vezicii biliare. Are proprietăți antiseptice intestinale.
Folosită EXTERN, lavanda menține sănătatea pielii și a cavității bucale, combate căderea părului și menține scalpul sănătos. În balneoterapie ajută la ameliorarea tulburărilor de circulaţie. Uleiul de lavandă are acțiune antiinflamatoare și antispastică, astfel că durerile musculare și articulare pot fi îndepartate cu ușurință prin masaj cu acest ulei. Uleiul esențial de lavandă este unul dintre puținele uleiuri esențiale care pot fi aplicate direct pe piele, fără a fi diluate. Cercetătorii portughezi au demonstrat că uleiul de lavandă în concentrații mici, poate ucide diferite ciuperci - specii Candida și ciuperci filamentoase, care provoacă infecții grave ale pielii.
Lavanda pentru uz intern se găsește comercializată sub formă de ceai, tinctură sau capsule cu ulei (extract uleios macerat).
Mierea de lavandă este o delicatese care păstrează proprietățile și aroma florilor de lavandă. Există comercializate două tipuri de miere de lavandă: cea obținută prin polenizarea florilor de lavandă de către albine ( miere superior calitativă) și mierea infuzată, care se obține prin încălzirea mierii de orice fel, cu flori de lavandă, care ajută la infuzarea parfumului de lavanda în miere.
Mierea de lavandă din prima categorie poate fi consumată și de diabetici, deoarece are capacitatea de a reduce nivelul de zahăr din sânge.
LAVANDA ÎN BUCĂTĂRIE
Lavanda este adesea folosită și în bucătărie, în special în bucătăria franceză, italiană și spaniolă. Frunzele tinere și lăstarii moi sunt excelente pentru rafinarea unor feluri de mâncare din pește, carne de pasăre și miel. Se poate presăra lavandă și în sosuri și supe, și în cantități mai mici, pe salate. În bucătăria avangardistă, este folosită și în deserturi - în spuma de ciocolată albă sau în șerbetul de caise. Aroma este similară cu cea a rozmarinului și amară până la picant.
ALTE UTILIZĂRI
Săculeţele cu flori de lavandă îndepărtează mirosurile neplăcute, moliile și furnicile. Puse în încăperi sau afară la ferestre/pe terase, buchetele sau ghivecele cu lavandă, nu sunt doar decorative prin frumusețea lor, ci alungă muștele și țânțarii, datorită mirosului pe care îl emană.
CONTRAINDICAȚII
Nu se recomandă femeilor gravide, celor care alăptează și copiilor mici. În caz de alergie la lavandă, pot apărea situaţii de fotosensibilitate sau reacții alergice cutanate. Intoleranță la lavandă.
Autor: Plante de leac
© 2018 - 2023. Toate drepturile rezervate.
Natura vindecă trupul și iubirea vindecă sufletul!
Să fiți sănătoși!
Cu drag,
Distribuie mai departe
Pentru a putea lăsa un comentariu mai jos, trebuie să scrieți numele și mesajul dumneavoastră, să bifați căsuța cu "Datenschutzerklärung" (prin care confirmați că sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate) și apoi să bifați ultima căsuță, prin care confirmați că nu sunteți robot. Mai trebuie să dați click pe butonul "Senden", iar mesajul dumneavoastră va fi trimis cu succes și publicat după moderare. Vă mulțumesc!