(Rubus fruticosus)
Rugul aprins pe care Moise l-a întâlnit pe muntele Sinai când păștea oile socrului său, se crede că era mur, denumit și rug-de-munte. Acest rug în flăcări, de unde i-a vorbit lui Moise Dumnezeu Însuși, deși ardea, nu se mistuia. În anul 330, Sfânta Elena a construit pe muntele Sinai, în locul rugului aprins, o mică biserică închinată Născătoarei de Dumnezeu și un foișor care să servească ca adăpost pentru monahi. Împăratul Iustinian (527-565) a poruncit construirea unei cetăți mari și puternice, care să împrejmuiască construcțiile Sfintei Elena, adică biserica și adăpostul pentru monahi. Ctitoria Sfântului Împărat Iustinian a fost numită iniţial „Sfânta Mănăstire Împărătească de pe Muntele Sinai, unde a păşit Dumnezeu”. În grădina acestui loc sfânt cresc și acum rugi-de-munte plini de mure.
Deja în secolul al IV-lea î.Hr. părintele medicinii Hipocrate, folosea murul și fructele lui pentru efectele lor vindecătoare, recomandând inclusiv mestecatul frunzelor de mur pentru a trata gingiile inflamate. În mitologia greacă, sucul de mure reprezinta sângele uriașilor, pe care ei l-au vărsat pentru supremație în luptele aprige cu Zeus. Plinius ( 23 d.H. - 79 d.H.) - naturalistul Imperiului Roman, consemnează murul în opera sa în formă enciclopedică ”Naturalis historia", specificând că este un remediu eficient pentru bolile diareice și în gută.
BENEFICII
Murul aparține familiei de trandafiri și cuprinde peste 300 de specii. Murul nu produce toate fructele în același timp, acestea fiind în continuă maturare. Dintre toate fructele de pădure, murele au cea mai mare cantitate de provitamina A, contribuind cu succes la creșterea acuității vizuale.
Micuța mură este cu adevărat o bombă de vitamine și minerale, conținând pe lângă provitamina A aproape tot complexul de vitamine B, vitamina C, vitamina E, potasiu, calciu, fier, magneziu, mangan, fosfat și zinc. Murele mai conțin zaharuri, grăsimi vegetale, proteine, antocieni și acizi organici. Murele conțin de asemenea, antioxidanți, inclusiv resveratrol în cantități semnificative.
MURELE întăresc sistemul imunitar, protejează vederea și previn bolile oculare, au acțiune antibacteriană și antiinflamatoare, ajută la remineralizarea osoasă, scad colesterolul și ca atare previn ateroscleroza și bolile de inimă. Detoxifică ficatul și previn steatoza hepatică ( ficat gras), combat constipația datorită fibrelor solubile și insolubile pe care le conțin și dezinflamează hemoroizii. Murele previn anemia și au efect anticancerigen. Datorită conţinutului ridicat de substanţe naturale cu efect hormonal, murele sunt în mod special recomandate în cancer de sân și de col uterin. Murele reduc semnificativ și riscul cancerului de colon și înhibă creșterea tumorilor deja existente. Murele stabilizează glicemia și stimulează pancreasul. Sucul proaspăt de mure tratează răgușeala.
FRUNZELE DE MUR au gust asemănător cu ceaiul negru, însă nu conțin cofeină. Frunzele de mur și mlădițele ( ramurile tinere) conțin tanini din abundență, flavone, acid malic, acid oxalic și alți acizi organici. Ele sunt excelente reglatoare a ciclului menstrual neregulat, cresc capacitatea respiratorie, scad glicemia, normalizează valoarea proteinelor serice, reglează tensiunea arterială, au acțiune diuretică, combat tulburările funcționale osteo-articulare care apar la vârste înaintate, au efect anti-îmbătrânire deosebit, deoarece mențin elasticitatea pereților vasculari, reduc fibromul uterin, contribuie la menținerea tranzitului intestinal normal, sunt antidiareice, elimină toxinele, calmează spasmele intestinale și pe cele ale căilor urinare și opresc înmulțirea bacteriilor. Opresc sângerările hemoroizilor și scad inflamația lor, dezinfectează ulcerațiile pielii și furunculele. Sunt recomandate în afecțiuni buco- faringiene - afte, gingivite, stomatite, faringite, amigdalite.
MOD DE PREPARARE
Pentru uz intern se face un decoct din 50 grame de frunze și/sau mlădițe de mur uscate care se fierb 10 minute într-un litru de apă. Se bea pe parcursul unei zile, înainte de masă cu jumătate de oră.
Pentru uz extern decoctul se face mai concentrat, folosindu-se 80 de grame de frunze și/sau mlădițe uscate de mur la un litru de apă. În cazurile afecțiunilor buco-faringiene menționate mai sus, se face gargară cu dococtul pentru uz extern. Pentru hemoroizi, fisuri anale și afecțiunile pielii se fac spălături tot cu decoct preparat pentru uz extern.
CURA CU MURE
Pentru a beneficia de proprietățile murelor, trebuie consumate zilnic 300 - 350 de grame de mure pe stomacul gol ( la o masă sau împărțite în 2-3 porții ), timp de minim două săptămâni și maxim o lună. După jumătate de oră de la consumul porției de mure, se poate mânca.
CONTRAINDICAȚII
Intoleranță la mure. Gravidelor, persoanelor care au colită de fermentaţie sau sindromul colonului iritabil li se recomandă să consume cu prudenţă murele.
Autor: Plante de leac
© 2018 - 2023. Toate drepturile rezervate.
Natura vindecă trupul și iubirea vindecă sufletul!
Să fiți sănătoși!
Cu drag,
Distribuie mai departe
Pentru a putea lăsa un comentariu mai jos, trebuie să scrieți numele și mesajul dumneavoastră, să bifați căsuța cu "Datenschutzerklärung" (prin care confirmați că sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate) și apoi să bifați ultima căsuță, prin care confirmați că nu sunteți robot. Mai trebuie să dați click pe butonul "Senden", iar mesajul dumneavoastră va fi trimis cu succes și publicat după moderare. Vă mulțumesc!