(Vitis vinifera L.)
”S-au dus odată copacii să-şi ungă împărat peste ei. Şi au zis către viţa de vie: Vino tu de domneşte peste noi! Şi viţa de vie a zis către ei: Cum să-mi las eu mustul meu care veseleşte pe Dumnezeu şi pe oameni şi să mă duc să cârmuiesc copacii?” (Cartea Judecătorilor 9: 12, 13).
Vița de vie este una dintre cele mai vechi plante cultivate pe pământ iar istoria mustului fermentat - adică a vinului, se pierde în negura vremii. Vița de vie și vinul sunt menționate în Sfânta Scriptură de peste 500 de ori.
De exemplu, relația dintre Dumnezeu și poporul Său ne este relevată prin intermediul viței de vie: ”Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, și o desăvârşeşte pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta, şi pe fiul omului pe care l-ai întărit ţie (Psalmul 79: 15, 16).
Iisus Hristos ne dezvăluie cum desăvârșește Tatăl poporul Său, spunându-ne: ”Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă” (Ioan 15:1,2). Vița de vie apare menționată de Hristos și în parabola lucrătorilor tocmiţi la vie ( Matei 20: 1-16), în care Mântuitorul zice: ” Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.”
Vinul reprezintă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra omului: ”Să-ţi dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din belşugul pământului, pâine multă şi vin.” (Geneza 27: 28); ”Du-te și mănâncă cu bucurie pâinea ta și bea cu inimă bună vinul tău, pentru că Dumnezeu este îndurător pentru faptele tale” (Ecclesiastul 9: 7). Faptul că vinul este un dar de la Dumnezeu, putem observa și la nunta din Cana, când Hristos transformă apa în vin, atunci când vinul nuntașilor se terminase. Așadar, vinul ”veselește inima omului”, însă, foarte importantă este măsura. Se face o distincție clară între a gusta vinul cu măsură (pentru a rămâne un dar) și a face abuz de el: ”Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul” (Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 5: 18).
Dar, adevărata importanță a vinului se află în Sfânta Euharistie, care a fost instituită de Iisus Hristos la Cina cea de Taină, atunci când a luat pâinea și a binecuvântat, apoi a frânt-o şi a dat-o ucenicilor spunând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”; apoi, luând paharul cu vin și mulțumind a zis: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor.” (Matei 26: 26, 27, 28). Prin urmare, vinul este una dintre principalele materii liturgice ale Bisericii Ortodoxe, deoarece în fiecare Sfântă Liturghie el este preschimbat în sângele Mântuitorului, la fel ca la Cina cea de Taină.
Cea mai veche sticlă cu vin din lume, datează din anul 350 d.H. și se află în prezent în Germania. Ea se află la Muzeul de Istorie din Speyer, unde este expusă de aproximativ 100 de ani. Sticla cu vin a fost descoperită într-un mormânt și aparține perioadei romane.
BENEFICII - VIȚĂ DE VIE, STRUGURI ȘI VIN
Din punct de vedere botanic, strugurii fac parte din categoria fructelor de pădure. Varietatea soiurilor de struguri este uriașă, existând aproximativ 16.000 de soiuri. Din producția mondială de struguri, 80% este prelucrată în vin, 10% este oferită pentru consum și restul de 10% este folosită pentru obținerea stafidelor.
Strugurii au extraordinar de multe beneficii pentru sănătate. Ei țin organismul departe de boli și sunt leac pentru multe afecțiuni. Strugurii conțin vitaminele E, K, A, C, B6, tiamină (vitamina B1), riboflavină (vitamina B2), niacină (vitamina B3), fenoli și polifenoli (renumitul resveratrol), acid folic, potasiu, calciu, magneziu, mangan, fosfor și sodiu. Strugurii au un conținut ridicat de apă, de aceea contribuie la hidratarea celulară. Strugurii au și un conținut ridicat de acizi grași nesaturați (care reduc colesterolul), multe fibre, antioxidanți puternici, proteine și carbohidrați sănătoși (care dau organismului rapid energie).
Strugurii roșii/ negri și vinul roșu cresc nivelul de oxid nitric din sânge, prevenind formarea cheagurilor de sânge și menținând sănătatea cardiovasculară, reducând riscul de atacuri de cord și oprind debutul unor afecțiuni grave.
CE ESTE OXIDUL NITRIC?
Celulele din corpul nostru produc o moleculă de semnalizare (care este și un marker de diagnosticare) și anume un gaz, denumit oxid nitric (NO). Oxidul nitric generează o reacție în lanț la nivel celular, producând un efect de relaxare și dilatare a vaselor de sânge, fiind capabil să influiențeze în mod direct atacurile de cord. Nitroglicerina poate opri un atac de cord pentru că eliberează în corp acest oxid nitric, care dilată vasele de sânge, oprește contracțiile și favorizează circulația sanguină.
În jurul vârstei de 40 de ani, producția de oxid nitric a organismului, intră în declin. Scăderea producției de oxid nitric din organism, duce la degenerarea celulară, la îmbolnăvirea sistemului cardiovascular, la apariția diverselor disfuncții organice și la debutul diverselor boli neurodegenerative precum glaucomul, boala Alzheimer, scleroza multiplă, atacul cerebral. Stimularea producției de oxid nitric ajută organismul să se regenereze și să funcționeze în parametri optimi, menținând (sau recuperând) sănătatea acestuia.
Coaja și sâmburii strugurilor roșii/negri conțin resveratrol, un antioxidant renumit, care se eliberează și în procesul de fermentare a mustului, deci există și în vinul roșu.
DE CE ESTE IMPORTANT RESVERATROLUL?
Resveratrolul are proprietăți antiinflamatorii, subțiază sângele, diminuează riscul de ateroscleroză, de fibroză a miocardului, previne obezitatea deoarece împiedică depunerea grăsimilor, creşte toleranţa la glucoză, îmbunătăţeşte funcţia de producere a insulinei şi împiedică instalarea sindromului metabolic.
De asemenea, resveratrolul stimulează producția proteinei SIRT 1 - denumită proteina longevității, care protejează și păstrează intacte celulele ADN-ului, repară moleculele care au fost atacate de radicalii liberi, menținând astfel sănătatea celulară și încetinind procesul de îmbătrânire a organismului.
Când radicalii liberi din organism se înmulțesc, proteinele SIRT 1 sunt solicitate intens pentru refacerea celulelor atacate de ei și astfel, procesul de îmbătrânire este accelerat, aceste proteine nemaiputând face față simultan și opririi proceselor de degradare celulară.
Resveratrolul scade nivelul colesterolului ”rău” (LDL) și crește nivelul colesterolului ”bun” (HDL), îmbunătățește memoria, previne pierderea auzului, crește imunitatea organismului, are efect antibacterian, scade glicemia și reduce riscul apariției unor afecțiuni neurodegenerative ( Alzheimer, Parkinson etc). Resveratrolul este totodată cel mai puternic fixator de calciu, care alături de sport, previne și combate eficient osteoporoza.
Resveratrolul are acțiune antitumorală, putând să inducă autodistrugerea celulelor tumorale. Este recomandat cu succes în tratamentul cancerului de sân, uter, ovar, testicul, prostată, ficat, stomac și a melanomului malign. Resveratrolul amplifică și activitatea enzimelor care ajută organismul să elimine substanțele cancerigene. În aceșasi timp, el împiedică dezvoltarea celulelor ce au suferit modificări ale structurii ADN, oprind astfel apariția cancerului. Resveratrolul are acțiuni benefice și asupra ficatului, protejându-l de apariția fibrozei și a steatozei hepatice (ficat gras). El poate preveni și degenerarea maculară (deteriorarea retinei).
Strugurii albi și vinul alb sunt leac pentru multe afecțiuni ale aparatului respirator, fiind foarte recomandați persoanelor care fumează.
Beneficiile strugurilor nu se opresc aici. Strugurii sunt foarte eficienți și în tratarea constipației, fiind considerați adevărate laxative, deoarece au un conținut mare de fibre insolubile. Se poate face o cură cu struguri - 7 zile se mănâncă numai struguri. Nu este ușor de respectat această cură însă rezultatele nu se vor lăsa așteptate - constipația dispare imediat și deseori pentru totdeauna.
Datorită conținutului ridicat de apă, strugurii contribuie la eliminarea acidului uric, ajutând eficient rinichii și participând activ în tratamentul gutei. Sucul de struguri combate infecțiile bacteriene din intestin.
ÎN COSMETICĂ
Vitaminele pe care le conțin strugurii mențin pielea, părul și unghiile frumoase și sănătoase. Uleiul din sâmburi de struguri răsfață tenul ridat, obosit, tern, tenul gras încărcat, cu porii dilatați, datorită proprietăților regenerante, hidratante, antioxidante și antibacteriene pe care le are. Părul deteriorat și foarte uscat își revine după îngrijirea cu acest ulei.
ALTE UTILIZĂRI
Crema cu extract de viță de vie calmează durerea provocată de venele varicoase, liniștește picioarele obosite, îmbunătățește circulația periferică, hidratează pielea.
PRECAUȚII
Resveratrolul din strugurii roșii/negri și din vinul roșu poate interacționa cu medicamentele anticoagulante sau cu antiinflamatoarele nesteroidiene, dacă este consumat în exces.
Autor: Plante de leac
© 2018 - 2023. Toate drepturile rezervate.
Natura vindecă trupul și iubirea vindecă sufletul!
Să fiți sănătoși!
Cu drag,
Distribuie mai departe
Pentru a putea lăsa un comentariu mai jos, trebuie să scrieți numele și mesajul dumneavoastră, să bifați căsuța cu "Datenschutzerklärung" (prin care confirmați că sunteți de acord cu Politica de Confidențialitate) și apoi să bifați ultima căsuță, prin care confirmați că nu sunteți robot. Mai trebuie să dați click pe butonul "Senden", iar mesajul dumneavoastră va fi trimis cu succes și publicat după moderare. Vă mulțumesc!